Fii schimbarea în viața unui copil invizibil

Obiectivele Asociației Addictless Suceava sunt susținerea și suportul, prin ședințe de psihoterapie gratuite pentru copiii ai căror părinți se luptă cu o dependență.

pexels-oleksandra-28731612

Despre noi

Ajutăm copiii să depășească impactul dependenței în familie

Organizația noastră se numește Asociația Addictless Suceava, suntem psihoterapeuți, specialiști ai Clinicii ALIAT Suceava, iar obiectivele noastre sunt susținerea și suportul, prin ședințe de psihoterapie gratuite pentru copiii ai căror părinți se luptă cu o dependență.

Psihoterapie

Sprijin emoțional pentru copiii familiilor afectate de dependență.

Educație

Campanii în școli și licee pentru informare despre pericolele dependenței

Sprijin familial

Abordare sistemică pentru familiile co-dependente.

Vizibilitate

Luptăm împotriva stigmatizării și susținem copiii invizibili.

Misiunea noastră

Sprijin real pentru familii, speranță pentru copii

Din anul 2018, de la înființarea Asociației Adictless și până în prezent, cu ajutorul companiilor care au oferit 20% din impozit, am reușit să oferim ajutor practic, material și emoțional unor peste 80 de familii și peste 200 de copii.

Sprijin pentru copii și familii

Ajutor material pentru persoanele vulnerabile

Educație și sprijin comunitar

Cum poți ajuta?

Susține-ne!

Toate aceste lucruri nu ar fi posibile fără suportul dumneavoastră, iar dacă considerați că această cauză merită susținută, vă rugăm să ne fiți alături și în anul 2025, oferind o sponsorizare. Suma donată este deductibilă, în limita a 20% din impozitul pe venit trimestrial.